Fierar şi rotar, la 90 de ani

De mai bine de 75 de ani, Ilie Babă din Apoldu de Jos este stăpânul fierului: îl taie, îl îndoaie, îl transformă în potcoave, în unelte agricole. De mai bine de 75 de ani, Ilie Babă din Apoldu de Jos este stăpânul lemnului şi din mâinile lui au ieşit mii de spiţe pentru roată, sute de leuci, loitre şi orice altă piesă, mică sau mai, mare, necesară pentru o căruţă de lemn. Ilie Babă este unul dintre ultimii meşteşugari ai Sibiului şi este, probabil, cel mai vechi fierar din judeţ.

În atelierul timpului
... da, aici ai impresia că ai pătruns, odată ce deschizi uşa atelierului sau, mai bine zis, atelierelor în care Ilie Babă, meşter din Apoldu de Jos, lucrează în fiecare zi. Ne-a întâmpinat în uşa atelierului, ţinând în mână un cerc din metal. Deşi era puţin trecut de miezul zilei, adică timpul la care alţii îşi fac siesta, pe Ilie Babă, amiaza l-a prins în atelier, meşterind. Şi tot aşa se întâmplă şi dimineaţa sau seara. Şi nu te mai miri de asta atunci când afli că omul din faţa ta are „are 90 de ani fără o lună” şi că lucrează în fierărie de la 14 ani. Meşteşugul l-a deprins în familie, căci şi tatăl şi bunicul lui au fost fierari. În plus, el a învăţat şi rotărie: „tatăl o zis: Mă, băiete, trăbă să ne facem rost şi de un rotar care face lemnul pentru căruţă (atunci se făceau multe căruţe); şi m-am dus şi am învăţat trei ani de zile la Răşinari, la Lungu; apoi am venit acasă şi am făcut şi căruţe”, povesteşte Ilie Babă.
La început, au lucrat în fierărie şi ceilalţi patru fraţi ai lui, dar apoi fiecare dintre ei şi-a făcut un alt drum: „când ne-am mai ridicat, au plecat la liceu, la facultate, unul a fost pilot de aviaţie şi a murit, altul - mecanic la fabrica de avioane... am rămas singur din toţi fraţii”, adaugă bătrânul, în timp ce priveşte liniştit bucata de fier din mână. De fier a fost legată toată viaţa lui, aşa că în fierărie s-a întors şi după ce a luptat în cel de-al doilea război mondial: „mi-a rânduit Dumnezeu de am fost şi pe front numai 3 ani de zile. Până la Stalingrad, ne-am dus cu nemţii şi am venit înapoi cu ruşii. Am fost la infanterie, Regimentul 90. În Munţii Tatra am fost rănit; mi-a ajutat Dumnezeu şi am avut o singură rană care s-a vindecat”.

Unelte moştenite din tată-n fiu
A străbătut fierarul nouă decenii, iar multe dintre unelte – odată cu el. Din mulţimea de ciocane, cleşti, maşini manuale de găurit, maşini electrice de găurit, menghine şi alte cele, unele sunt noi, moderne, altele sunt vechi şi îi sunt tovarăşe meşterului de când a învăţat meşteşugul. „Apoi sunt vechi multe unelte; pe unele le-am de la tata, pe altele le-am cumpărat recent că dacă ai un utilaj bun, îţi uşurezi munca”, spune Ilie Babă, în timp ce privirea i se roteşte pe pereţii atelierului de fierar. Sunt toţi bine „tapetaţi” cu unelte de tot soiul, încât ai impresia că la orice unealtă te-ai gândi, aici o poţi găsi.
În atelierul de rotar, atelier ascuns în şură, lucrurile stau la fel şi meşterul porneşte pe rând aparate electrice, taie bucăţi de lemn, le şlefuieşte tot cu maşina sau cu rindeaua, precum a învăţat în urmă cu mulţi ani la Răşinari.
De lucrat, lucrează şi lemnul, aşa că o căruţă e gata pregătită şi îşi aşteaptă cumpărătorul: „Am lemnele făcute pentru un căruţ gata... asta e partea din spate - riglă se cheamă, asta e partea din faţă; aici îs roţi făcute de bătrânul, aici e loitra, aici e roata, leuca… “, spune meşterul, în timp ce se învârte prin atelier şi adună părţile componente ale căruţei. Câte piese intră într-un căruţă, nu a numărat niciodată, dar multe trebuie să fie, dacă stai să te gândeşti că la o singură roată, are destule spiţe… Pentru căruţul ăsta a lucrat în iarnă şi acum e gata să se despartă de el, e gata să îl vadă plecând pe poarta casei lui, tras de un cal.
Cât te-ai minunat în atelierul de fierar, pe atât te minunezi în cel de rotar, unde lemnul e domnitor. Oriunde ai privi, dai de bucăţi brute mai mici sau mai mari de lemn, de lemn transformat în unelte… pe toate le stăpâneşte Ilie Babă cu ştiinţa dată de zeci de ani de experienţă şi cu hărnicia omului ce nu are odihnă, atunci când e de muncă. Şi lucru are pentru că lumea îl cunoaşte de meşter bun şi ştie că are lîngă el şi un meşter mai tânăr, pe fiul lui. Tot Ilie îl cheamă. “Din Miercurea, Ludoş, Sângătin, Amnaş, toţi vin aici că nu mai sunt fierari nicăieri. Eu lucrez demult, de pe când era agricultura agricultură şi oamenii vorbesc între ei: - Mă unde să mă duc la fierar, - Să te duci la Babă, că e şi bătrân şi ştie şi are şi putere…”